Câteva cuvinte despre piele
Pielea este cel mai mare organ al nostru. Pielea întinsă a unui om adult acoperă o suprafață de circa 2 metri pătrați și are o greutate de aproape 3kg.
Grosimea pielii variază între 0,5 și 5mm. Pielea este relativ subțire în regiunile corporale puțin expuse la uzură sau presiune și mai groasă pe suprafețele care sunt mai solicitate, de exemplu pe tălpi.
La microscop se poate observa că pielea este formată din două straturi. Stratul extern, cornos al epidermei este format din 20-30 de rânduri de celule moarte. Aceste celule sunt așezate una peste alta, asemeni unor țigle, de aceea pielea se întinde cu ușurință în timpul mișcării. În fiecare zi, mii de celule se desprind de pe piele, dar aceasta nu se uzează, fiindcă celulele moarte sunt înlocuite în permanență cu altele noi. Sub epidermă, în stratul germinativ, celulele se află într-o continuă diviziune. Celulele nou formate sunt apoi încărcate cu o proteină rezistentă, cheratină, care determină cheratinizarea celulelor. Pe măsură ce iau naștere celule noi pe dedesubt, cele cheratinizate vor fi împinse spre exterior. O celulă ajunge în stratul extern în trei, patru săptămâni, aceasta fiind durata ei de viață. Celulele moarte se desprind de piele sub forma unor solzișori abia vizibili. Un om în timpul vieții, pierde sub această formă cam 18kg piele. Sub epidermă se găsesc celulele pigmentare, melanocitele. Acestea produc pigmentul numit melanină prin procesul denumit melanogeneză. Melanina are rolul de a ne proteja de efectele dăunătoare ale radiațiilor ultraviolete. Melanina absoarbe energia luminii, devenind mai închisă la culoare; acesta este motivul pentru care pielea se bronzează, dacă este expusă la soare. Mai târziu, melanina migrează spre suprafața pielii și se desprinde împreună cu celulele moarte - pielea bronzată devine palidă cu timpul. La cei cu pielea mai închisă, melanina este produsă în cantități mai mari.